Integritate - Legământul 4 - Cercurile Concentrice | Slefuitorul de Diamante

Integritate – Legământul 4 – Cercurile Concentrice

Al 4-lea legământ din cele 10 este Vorbește cu integritate. A vorbi este jumătatea drumului intre gând și faptă. Integritatea înseamnă ca ești egal în gând, cuvânt și faptă. În momentul în care renunți la integritate, oamenii vor simți și vei pierde respectul lor.

Dex-ul spune: “INTEGRITÁTE s. f. 1. Însușirea de a fi integru; cinste, probitate; incoruptibilitate. 2. Însușirea de a fi sau de a rămâne intact, întreg. 3. (În sintagma) Integritate teritorială = principiu de bază al dreptului internațional potrivit căruia fiecare stat are dreptul să-și exercite deplin și nestingherit suveranitatea asupra teritoriului său. – Din fr. intégrité.

Eu, ca noi toți, am fost educat românește, cu jumătăți de adevăr cu “merge și așa”, astfel că de multe ori, în trecut, am plantat negativ print omisiune, prin lipsă de deschidere. În viața mea, in viața oricărui om are loc un moment de trezire când începi să fi aliniat în gândire, vorbă și acțiune. Acela este primul moment de integritate interioară, este momentul din care incepi să plantezi pozitiv. Dar pentru a avea un exterior integru, ai de facut multa curățenie, să anulezi efectele semințelor deja plantate și care aduc in viața ta, lipsa de integritate, minciuna, blocaje și inchidere. Cum o faci vom afla in articolul 4 Powers!

Eu am fost educat să nu spun ce am de gând să fac, să țin pentru mine, până nu fac. Așa m-am comportat până acum câțiva ani, când ceva in interiorul meu s-a schimbat si din închis am devenit deschis, transparent, am început să spun ce gândesc și ce simt, m-am exprimat prin cuvinte, nu doar prin fapte, așa cum o făceam în trecut și oamenii din jurul meu au început sa mă vadă altfel și nu a fost chiar cea mai plăcută situație. Cu cât eu eram mai deschis, cu atât ei ma vedeau mai “mincinos”, realitatea pe care o trăiam venea din semințele plantate în trecut. Este dureros să fi deschis, să spui adevărul tău și oamenii să te perceapă ca mincinos, dar acest moment face parte din proces, este ca amețeală care vine după câteva zile de cura de detoxifiere, tot ce poți sa faci este sa nu te oprești, să mergi înainte, să fi deschis și intr-o zi noile semințe vor înflori și vei avea realitatea ta plina de oameni integri. Așa este acum lumea mea!

Imagine by PetrFromMoravia

Ce ai de facut pentru a respecta al 4-lea legământ? Sa te rogi pentru cei cu probleme de integritate, propune-ți să faci un lucru super simplu, să faci exerciții de transparență cu clienții/furnizorii.

Daca nu vorbesti cu integritate atunci vei suporta consecințe, cum ar fi, ți se ascund lucruri, neîncredere, nimeni nu te va crede desi tu spui adevarul, lumea incepe sa te minta și să iți insele increderea, te simți inselat, dezonorat, iar în mediul extern vei avea parte corupție, oamenii care se mint între ei.

Pe PLUS plantezi semințe bune, pozitive.

Centru (semințe foarte bune): Spui 100% adevărul, adica explici exact ceea ce stii, sa fii sincer, sa nu omiti nimic, astfel incat cel de langa tine să isi facă aceeasi imagine despre ce povestesti cu ce ai tu in cap, adica sa fie egalitate intre imaginea din mintea celeilalte persoane si imaginea din mintea ta.

Cercuri (semințe bune): Transparență cu clienți si furnizori, transparență cu membrii familiei, sa respecți promisiunile făcute ție și celorlalți, să nu faci promisiuni pe care există șanse să nu le respecți, să ii incurajezi pe altii sa fie sinceri si transparenti.

Pe MINUS plantezi semințe negative.

Centru (semințe foarte proaste): Minți.

Cercuri (semințe proaste): Sa minți prin omisiune, asa numitele minciuni “albe”, “problema vizei”, mita, promisiuni pe care nu le respecți, să inseli la taxe si impozite, să te folosesti de mici “smenuri” si “chichite” legislative ca să platesti taxe mai mici.

***

Legături către seria de articole despre cele 10 legăminte:

FAPTE: 1) Protejează viața, 2) Protejează proprietatea, 3) Puritate sexuală

VORBE: 4) Integritate, 5) Spune cuvinte care aduc oamenii împreună, 6) Vorbește cu blândețe, 7) Vorbește cu sens

GÂNDURI: 8) Bucură-te pentru succesul altora, 9) Compasiune pentru eșec, 10) Perspectivă corectă a realității.

About the Author Marius Dinu

Marius Robert Dinu
Gazda grupului Diamond Cutter Constanta, membru fondator al clubului de vorbit in public Toastmasters Constanta, creator al proiectul “Coaching in natura cu Marius Robert Dinu”.

follow me on:

A apărut cartea audio ”Șlefuitorul de diamante” !

În întreaga lume, milioane de oameni se opresc zilnic pentru a găsi în „Șlefuitorul de diamante” strategii care ii ajuta sa obțină succesul pe plan financiar și în viața personală. În doar zece ani, aceasta carte – care are la baza ințelepciunea din „Sutra Șlefuitorului de diamante”, o veche scriere tibetană – a devenit Biblia în domeniul afacerilor.

Peste 3 milioane de oameni din lumea întreagă aplica zilnic principiile din Diamond Cutter pentru a-și atinge cu succes obiectivele financiare și personale. Bazata pe Diamond Cutter Sutra – o străveche învățătura tibetana – aceasta carte a devenit o unealta moderna în business, tradusa în peste 20 de limbi și folosita pentru a crea noi businessuri de succes în toată lumea.