Povesti de succes | Slefuitorul de Diamante

Poveşti de succes

inspirate de „Şlefuitorul de diamante”

 


București, România

Gec Diaconu, fondatorul portalului international Reiki Rays

Specialist în Marketing Online

Gec

 

Eu completez carnețelul de aproape un an. Am scăpat de probleme importante cum ar fi certuri cu cei din jur, în familie, “fricțiuni” cu părinții (acum e un flow și o înțelegere foarte frumoase pentru care sunt super recunoscător). Am redus cu 90% văicărelile celor din jur. Am pornit de la o lipsă cronică maximă de timp, acum am timp să fac aproape tot ce vreau – sau chiar dacă nu am timp, nu mai am aproape niciun stress. Plus multe alte chestiuni mai mici. Toate aceste probleme, bineînțeles, le plantam eu însumi, prin vorbind în moduri care despart oamenii (subtil așa…), văicărindu-mă (tot așa, subtil…) fiind zgârcit cu timpul meu și “ținând cont de fiecare minuțel” etc.

De asemenea, am făcut un mare salt când am început să meditez zilnic. Dar pentru început, carnețelul a făcut multe, multe minuni, abia când era foarte bine integrată practica carnețelului am început meditația zilnică (am încercat și mai devreme dar nu mi-a ieșit).

E bine să știm corelațiile (de recitit capitolul 7 din Șlefuitor de câteva ori dacă e posibil) ca să știm pe ce avem nevoie să lucrăm mai intens.

Mult succes tuturor!

Barcelona, Spania
Concha Pinós, preşedinte al Fundaţiei Gandhiji

concha_rs

 

Fundaţia Gandhiji este o organizaţie umanitară cu aproximativ 30 000 de membri asociaţi, care activează în 64 de ţări. La sediul central din Spania lucrează 400 de oameni; de pildă, după ciclonul care a lovit recent Burma, fundaţia a strâns două milioane de dolari pentru a ajuta victimele.

Desfiinţarea graniţelor. În urmă cu câţiva ani mă aflam într-o cafenea din Barcelona. Ceream în sinea mea ajutor spiritual când s-a apropiat de mine un om care mi-a întins „Şlefuitorul de diamante”. M-am uitat la el şi i-am spus: „Nu cred că e pentru mine; eu nu ştiu nimic despre afaceri; mă ocup cu probleme umanitare”. Nu mi-a spus decât atât: „Trebuie să citeşti cartea asta”. După care a dispărut. Nu l-am mai văzut niciodată şi uneori mă întreb dacă a existat cu adevărat.

În ultimele luni m-am concentrat în special asupra unei idei din „Şlefuitorul de diamante”: cea care spune că oamenii şi întâmplările din jurul meu provin din seminţele pe care mi le-am sădit în minte, din felul în care m-am purtat cu ceilalţi. Pe fondul unei situaţii politice tulburi, porniserăm într-o misiune foarte dificilă pentru a ajuta victimele recentului ciclon din Burma, în care şi-au pierdut viaţa aproape 100 000 de oameni.

Eram ţinuţi la graniţă, nu ni se permitea să intrăm în ţară cu pachetele de ajutoare. M-am gândit foarte bine de unde venea dictatorul din fruntea ţării, de unde veneau generalii lui şi această atitudine de a lăsa oamenii să moară din cauza lăcomiei unui singur om. M-am concentrat cu atenţie asupra ideii că toate acestea erau rodul seminţelor plantate în mintea mea. Am continuat să îmi notez în carneţelul cu şase însemnări, în jurnalul meu interior, că trebuie să lupt cu atitudinile şi emoţiile negative din mine, nu cu lucrurile sau oamenii din jur.

Deodată s-a deschis graniţa; pur şi simplu am trecut dincolo, aproape ca şi cum aş fi fost invizibil. Şi atunci a început adevărata muncă, am început să ajutăm oamenii şi să încercăm să îi salvăm. Înţelepciunea pe care am dobândit-o în momentul acela cu ajutorul „Şlefuitorului de diamante” a fost vitală. Fără ea cred că mi-aş fi pierdut viaţa. Şi nu aş mai fi putut să ajut pe nimeni.

„Şlefuitorul de diamante” e soluția pentru a pune capăt războaielor. E soluția pentru a instaura pacea în această lume.


New York City, SUA
Mark Trippetti, fondator şi preşedinte al firmei de publicitate şi marketing TURF
Mark Trippetti

 

Firma lui Mark a câştigat de curând mult râvnitul premiu Graphics Logo Award; este unul dintre acei oameni care au în birou un teanc de exemplare din „Şlefuitorul de diamante” şi le împart în fiecare zi celor care vin în vizită.

Să lucrăm unii pentru alţii. Ani la rând am fost ce se poate numi un om realizat prin propriile puteri, tipic pentru marele oraş New York – trăiam în viteză şi conduceam o firmă care funcţiona în viteză. La un moment dat însă mi-am dat seama că în cea mai mare parte a timpului eram nefericit: îmi amintesc că această nefericire se accentuase atât de mult, încât într-un an toată vacanţa dintre Crăciun şi Anul Nou am zăcut aproape tot timpul în pat și m-am simţit mai rău decât când eram copil și a murit mama.

Primeam tot timpul mesaje de la prieteni care îmi recomandau „Şlefuitorul de diamante”, aşa că în cele din urmă, într-o zi frumoasă de primăvară, ieşind la plimbare cu motocicleta într-o duminică după-amiază, am cumpărat într-o doară un exemplar de la Barnes & Noble din Union Square. Am citit cartea şi din acel moment am ştiut ce am de făcut.

Până atunci îmi făcea plăcere să mă consider cea mai egoistă, cea mai egocentrică persoană de pe faţa pământului. Întotdeauna până atunci am considerat că a fi şeful unei firme are legătură doar cu ce fac angajaţii pentru tine. Există o percepţie eronată foarte răspândită potrivit căreia, cu cât ajungi mai sus într-o organizaţie, cu atât ai mai mulţi oameni care lucrează pentru tine – mai mulţi oameni a căror unică îndatorire e să te ducă acolo unde vrei tu să ajungi.

Deodată însă, după ce am citit cartea, mi-am dat seama că poziţia mea de vârf îmi oferea posibilitatea să ajut şi să influenţez mai mulţi oameni – că, într-un fel, era responsabilitatea mea să lucrez pentru ei: aşa că e de prisos să spun că întreaga cultură organizaţională a firmei noastre a trecut printr-o schimbare uriaşă, bazându-se acum pe întrebarea cum să lucrăm toţi unii pentru alţii.

Însă unicitatea poveştii noastre inspirate de „Şlefuitorul de diamante” constă, cred eu, în direcţia pe care am urmat-o de atunci. Cu cât ne-am asumat mai pe deplin această nouă identitate a unei firme care şi-a propus să aibă grijă de oameni, cu atât a început să ne fie mai greu să realizăm campanii mari de publicitate pentru companii ale căror produse şi servicii nu erau atât de bune pentru oameni.

Şi astfel TURF s-a angajat într-o nouă transformare a culturii sale organizaţionale. În decurs de câţiva ani ne-am schimbat practic întregul portofoliu de clienţi, i-am înlocuit cu firme care au un impact pozitiv asupra lumii în care trăim – punând accent pe organizaţiile ecologice care încearcă să ajute lumea prin protejarea mediului înconjurător.

Nu ne-am propus doar să fim o firmă de publicitate responsabilă – am vrut și să lucrăm pentru firme responsabile.

Prin urmare, cred că bănuiți la cine au apelat reprezentanţii primarului Bloomberg pentru campania de mare succes Green Apple, promovată de oraşul New York…


Basra, Irak
Jill Murphy, asistentă medicală licenţiată, U.S. Army Nurse Corps
jill Murphy

 

Jill îşi desfăşoară activitatea în primul rând la Centrul Medical Militar Walter Reed din Statele Unite, unde are în grijă soldaţi răniţi în conflictele din Orientul Mijlociu. În prezent se află în Irak; aici lucrează la o secţie de terapie intensivă a Armatei Americane şi se ocupă îndeosebi de civilii cu probleme cardiace şi de cei cu arsuri care le pun viaţa în pericol. S-a distins în prima ei misiune în Afganistan, salvând vieţi sub focul inamic şi participând în calitate de subofiţer la selecţia proiectelor pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii a trei milioane de locuitori din provincia Paktika. Este o onoare pentru noi să publicăm acest interviu, în semn de susţinere pentru curajul şi sacrificiul de care au dat dovadă oameni ca Jill, mai ales în acţiunile de ajutorare a victimelor conflictului. Pe măsură ce principii asemănătoare celor expuse în „Şlefuitorul de diamante” se răspândesc tot mai mult în lume, aşteptăm cu nerăbdare ziua în care violenţa nu va mai fi considerată un mijloc de a pune capăt altor violenţe.

Un mod de a pune capăt războiului. În momentul acesta lucrez într-o mare tabără de prizonieri din sudul Irakului; este uimitor cum s-a schimbat acest loc. Acum câţiva ani era vestit pentru acte de violenţă, dezordine, atacuri din afară şi o atitudine de sfidare permanentă afişată de majoritatea prizonierilor.

În urmă cu aproximativ un an, cineva de sus (se poate să fi fost domnul general-maior Stone) s-a hotărât să schimbe filosofia lagărului. Înainte de asta, actele de violenţă erau întâmpinate cu mai multă forţă, cu reguli mai aspre şi o disciplină mai strictă; toate acestea păreau să ia o amploare tot mai mare şi, la drept vorbind, creau şi mai multă dezordine. S-a hotărât aşadar instituirea unor politici care prevedeau respectul pentru prizonieri, accesul lor la educaţie, la servicii de sănătate, la cursuri de calificare şi netolerarea comportamentelor provocatoare sau lipsite de respect din partea personalului militar american.

Mulţi au crezut că tabăra se va transforma într-un balamuc total. În schimb, această limitare a uzului de forţă a dus la o scădere accentuată a violenţei, atât în interior, cât şi în afara taberei. Sunt aici de cinci săptămâni şi până acum nu s-a înregistrat niciun atac. Şi asta într-un loc cu 20 000 de prizonieri irakieni! Frecvenţa violenţelor din interiorul forturilor a scăzut la unul sau două incidente pe săptămână, un număr mult mai mic decât înainte.

S-a dovedit că cei care spuneau că soluţia pentru înăbuşirea dezordinii este eradicarea ei s-au înşelat. Spuneau că dacă ar slăbi frâiele, personalul militar american ar fi în pericol. În realitate, acum americanii sunt mult mai în siguranţă printre prizonieri. A fost nevoie de ceva stăpânire de sine la început, pentru că, după cum ştim din „Şlefuitorul de diamante”, înflorirea tiparelor mentale este rareori instantanee… Însă efortul a fost atât de conjugat şi a venit din partea atâtor oameni – iar stăpânirea de sine a fost atât de neclintită – încât, în loc să profite de această destindere, prizonierii au început să le arate americanilor mai mult respect.

Nu vreau să se înţeleagă prin asta că mi se pare în regulă să te duci în ţara altcuiva şi să îl ţii pe acesta prizonier acolo. Simplul fapt că îl tratezi cu demnitatea pe care o merită orice fiinţă umană nu înseamnă că e bine că ai început acest conflict. Însă demonstrează că, la un moment dat, seminţele pe care ţi le sădești în minte prin felul în care te comporţi se vor întoarce la tine în acelaşi fel. Cred din toată inima că modul în care s-a procedat aici şi rezultatul la care s-a ajuns ar putea constitui un model pentru încheierea acestui război şi, pe viitor, a oricărui război.


Shanghai, China, şi New York, SUA
Jessica Kung, organizator de evenimente internaţionale

Jessica Kung

 

Jessica a absolvit Cum laude Universitatea Yale în anul 2004. Urmând o viziune care promovează colaborarea strânsă dintre cetăţenii americani şi cei chinezi, a început să organizeze, împreună cu un prieten, Worldview Asia Tours, un program de turnee în cadrul cărora personalităţi din America mergeau să susţină prelegeri în faţa a mii de oameni din Asia. Din aceste programe au făcut parte prelegerile pe marginea cărţii de faţă, iar anul acesta a venit rândul primilor vizitatori din China să sosească în Statele Unite pentru a rosti o serie de discursuri înălţătoare.

Înflorire fără efort. „Şlefuitorul de diamante” vorbește despre ideea cultivării unei grădini: despre plantarea cu bună ştiinţă a viitorului pe care ţi-l doreşti, imprimându-ţi în minte tiparele corespunzătoare – lucru pe care îl realizăm ajutându-i pe ceilalţi să obţină aceleaşi lucruri pe care ni le dorim pentru noi.

Ca majoritatea celor care au folosit într-adevăr învăţăturile cuprinse în „Şlefuitorul de diamante”, am reuşit să îmi îmbunătăţesc situaţia materială, ajungând de la o stare de incertitudine financiară la sume cu multe zerouri în contul bancar – având grijă de alţii în mod cu totul conştient.

În acelaşi timp mă aflam în căutarea unei persoane care să-mi fie partener atât în viaţă, cât şi în afaceri. Nu găseam însă pe nimeni. În ciuda multor căutări, nu se materializa nimic. Atunci m-am gândit că aş putea folosi pur şi simplu aceleaşi principii pe care le recomandă „Şlefuitorul de diamante” pentru obţinerea siguranţei financiare.

Potrivit acestei logici, trebuia să îmi găsesc partenerul dacă începeam să sprijin activ relaţiile celor din jur. Aşa că, în anul care a urmat exact asta am făcut, în toate modurile cu putinţă. Uneori procedam foarte subtil, zâmbind în sinea mea ori de câte ori trecea pe lângă mine un cuplu fericit. Alteori îmi făceam timp ca să stau de vorbă cu prietenii care aveau probleme în relaţiile lor.

În timpul unei călătorii de afaceri în Los Angeles, m-am pomenit implicată în cel mai minunat parteneriat. A fost un fenomen foarte interesant. Mă străduisem foarte mult ca să creez tiparele necesare, însă când acestea au înflorit, mi s-a părut că totul se întâmplă cât se poate de natural şi aproape pe neobservate.

Aproape că nu mi-a venit să cred când mi-am dat seama că eu făcusem lucrurile să se întâmple, fără să fac nimic din ce credeam în mod normal că „provoacă” întâlnirea cu acea persoană specială. Nu a fost vorba nici despre ceva ce i-am spus, nici despre ceva ce i-am scris, nici despre vreo fotografie publicată pe un website. A fost vorba doar despre aceste seminţe plantate în mintea mea, care au crescut pe nesimţite.


Taipei, Taiwan

Yang Chin-Tsung, fondator principal şi director general

Wind Music International Corporation

Yang Chin-Tsung

 

Chin-Tsung este fondatorul uneia dintre cele mai mari case de discuri independente din Taiwan. Wind Music joacă un rol important în conservarea muzicii tradiţionale chinezeşti, promovând înţelegerea şi interpretarea ei de către artişti contemporani din întreaga lume.

Renunţarea la egoism. Sunt câţiva ani buni de când folosesc ideile cuprinse în „Şlefuitorul de diamante”; în plus, am avut ocazia să particip la mai multe turnee întreprinse de autorii cărţii în Taiwan. Principiile prezentate m-au impresionat profund; există însă unul pe care îl am în permanenţă în minte şi care continuă să mă influenţeze.

Cartea are o secţiune în care se vorbeşte despre cât de semnificativă este puterea meditaţiei, mai ales când încerci să le transmiţi familiei şi prietenilor toată grija şi gândurile tale bune.

Acum eu aplic acest mod de gândire în viaţa mea de fiecare zi. Când mă trezesc dimineaţa, de regulă încerc să meditez. În timpul meditaţiei încep să mă concentrez asupra problemelor care mă preocupă în ziua respectivă. Dacă un prieten al meu are probleme personale, necazuri sau se confruntă cu situaţii speciale, încerc să îi transmit gândurile mele bune în timp ce practic meditaţia.

De pildă, am o prietenă căreia de curând i-a murit tatăl. Ştiam că trece printr-o perioadă tristă şi dificilă. Ca prieten, m-am hotărât să îi transmit un mesaj de pace, alături de binecuvântările mele, prin intermediul meditaţiei, şi cred că meditaţia mea a avut o influenţă semnificativă asupra ei.

În felul acesta simt nu doar că îmi arăt grija faţă de ea, ci şi că extind orizonturile propriei vieţi. Lărgesc cercul din jurul meu. Nu mai sunt preocupat doar de mine. Acest exerciţiu mi-a adus acum un sentiment de compasiune şi dragoste pentru mai mulţi prieteni şi oameni. Înseamnă foarte mult pentru mine. Dacă la serviciu sunt sub presiune, aceste principii referitoare la meditaţie şi la deprinderea de a împărţi cu cei din jur mă ajută şi mai mult să rămân într-o stare de spirit fericită şi împăcată.